Paseam simtitor in tainele vietii. Aveam incredere in oameni, intr-o viata mai buna…aveam incredere in mine. Curand am fost dezamagit de toti, chiar si eu….m-am dezamagit prin increderea nemarginita pe care le-am oferit-o lor, cei care imi erau prieteni.
Ma aflu ca si in tine, in acest Univers atat de mare. Am parte, si eu, ca si tine de o viata alaturi de tot felul de oameni…unii mai buni, alti mai putini buni. Sunt, ca si tine, tot un om care isi cauta un trai mai bun, sunt ca si tine, acelasi ratacit in momentele triste….
Dar, totusi ceva ne deosebeste….
Sunt atatea intrebari pe care ti le-as putea pune, si la care, cu siguranta m-ai lasa fara raspuns. Dar prefer ca ele, sa ramana o enigma in sufletul meu….prefer sa traiesc intr-o minciuna care ma amuza….decat sa aflu raspunsul care sa ma omoare pe dinauntru zi de zi.
Insa, totusi indraznesc, si schitez fara vorbe o intrebare…Ce sunt prietenii?
De curand, am primit atatea lectii de la viata, incat raspunsul intrebarii l-as putea formula intratatea defintii, si la urma tot nu as defini corect. De ce? Nu am primit destule lectii…
Si chiar si atunci cand sfarsitul imi e aproape, si stiu ca plec din coltul lumii acesteia…plec impacat stiind ca oricat as trai…raspunsul va ramane vesnic o enigma. Pentru ca oamenii sunt diferiti, iar lectiile pe care le primesti de la fiecare in parte….iti schimba parerea asupra raspunsului anterior….ramand ca in final sa fi bulversat de multimea formularilor capabile.
Nu mai pot avea incredere in oameni. Pentru ca toti m-au dezamagit. Astazi….caut doar leacuri pentru a-mi vindeca ranile anterioare….si cele care vor urma. Pentru ca si eu, ca si ei, sunt om…..si stiu ca atunci cand cred ca m-am invatat, sunt lovit din nou de alt „prieten”.
Continui sa ma desfasor in numeroase prietenii de-a lungul vietii, si stiu ca fiecare va fi diferita in felul ei…si ca….dupa fiecare voi suferi.
Eram mandru ca aveam prieteni. Ca aveam cu cine sa ies seara la o discoteca, sau la un prieten acasa la o bere. Eram fericit ca ieseam cu baietii, ca suntem tari….ca se uitau fetele dupa noi….eram fericita de implinirea fiecarui fapt care ma facea fericit!
Tarziu, am realizat ca doar schitam fericirea, ca prietenii erau doar peisajul frumos al unui tablou prost inramat.
Nu imi pare rau ca am fost lovit de ingratitudinea si indiferenta lor cand aveam nevoie de ei, nu imi pare rau ca am plans ca sa ma pot descarca si sa ma merg mai departe, nu imi pare rau pentru glumele care le faceam si imi spuneau ca nu au fost bune, nu imi pare rau ca nu fost langa mine cand eram cu moralu` la pamant, nu imi pare rau ca i-am cunoscut….ci doar….regret ca eu i-am considerat PRIETENII mei!
Si totusi, stiu ca astazi sunt la fel de initiat in tainele vietii ca atunci. Stiu ca nu am invatat nimic. Pentru ca atunci cand va aparea „alt prieten”, altfel imi va influenta viata, modul de socializare….increderea…si in final….ma va dezamagi si el.
Fiindca el este alt om…are o alta forma de a se juca cu increderea cuiva. Pentru ca atunci cand cred ca totul s-a sfarsit, altcineva porneste alt razboi, in care eu trebui sa ma inrolez pana la capat.
Iar la final….voi suporta aceeasi pierdere anterioara, o parte din mine care i-am oferit-o prietenului. Ma intelegi? Traiesti sentimentul pe care il traiesc eu acum cand iti scriu?
Ma crezi ca nu eram asa? Dar astazi, nici eu nu mai ma recunosc.
Pentru ca am crezut in oameni, pentru ca am iubit, pentru ca mi-am pus speranta intr-o viata mai buna, pentru ca am plans singur atunci cand ceilalti radeau, pentru ca eu scriam in timp ce ei erau la discoteca, pentru ca eu am suferit in timp ce parintii mei isi pierdeau dragostea, pentru ca stiu ca am atat de multe si nu apreciez, pentru ca femeia pe care an iubiito mai mult decat orice pe lume este casatorita, pentru ca singurii mei prieteni adevarati sunt prea imaturi, pentru ca singurii bani ai mei pe zi sunt cei pe care-i fac, pentru ca nimeni nu ma intelege si nu are rabdarea sa ma asculte, pentru ca nu mai am incredere in mine, pentru ca sunt considerat dificil, pentru ca nu suport nedreptatea, pentru ca am mers mai departe atunci cand am zis NU MAI POT, pentru ca nu sunt rasfatat cum cred ai mei, pentru ca nu am simtit iubirea calda a tatalui meu, pentru ca am apucat pe cai gresite de mic, pentru ca nu am stiut sa ma las iubit, pentru ca am fost las, pentru ca am vrut sa imi iau viata, pentru ca m-am taiat pe maini, pentru toate gandurile si sentimente care ma incearca, pentru tot ce ma apasa zi de zi, pentru ca nu am prieteni alaturi de mine…pentru ca anul trecut pe vremea asta eram fericit, pentru ca ma avut un an cu multe incercari, pentru ca inca stau drept iar pentru toate astea, astazi sunt cea mai puternica persoana din lume! Pentru toate astea, trupul meu va mai trai multi ani de acum incolo dupa ce voi fi inchis definitiv ultimul ochi!
Pentru ca oamenii ca mine, nu mor niciodata!
Sarbatori Fericite si La Multi Ani!
