vineri, 25 februarie 2011

14 februarie

A trecut şi 14 februarie…

Acum, ameţit de aburii unei muzici bune, îmi aduc aminte cum, ameţit de vin şi de privirea ta şi de zgomotul mării de lângă noi, am sărbătorit şi am fost fericit. Clişeu sau nu, ne-am simţit bine. A fost distractiv şi ieşit din comun, şi cred că am reuşit destul de bine să ieşim din banalul Valentine’s Day şi să ne sărbătorim pe noi, pur şi simplu, ca îndrăgostiţi. Da, a fost ziua noastră, la fel de bine cum a fost şi a tuturor îndrăgostiţilor, dar dându-ne seama de cât de superficială e de fapt sărbătoarea în sine, am putut să ne bucurăm fără să cădem în clişeu. Şi până la urmă, chiar de am fi căzut, ce contează?

Pentru că a fost minunat, pentru că ne-am simţit bine, pentru că suntem fericiţi. Pentru că mi-a plăcut la nebunie cadoul ami ales cel in varianta digitală, pentru că te-am făcut să râzi cu al meu stupid cadou, pentru că m-am simţit foarte prost că n-am găsit ceva special. Pentru că mi-am dat seama că îmi place la nebunie oraşul ăsta, pentru că a meritat să tremur alături de tine.

Un 14 februarie romantic, îngheţat şi dârdâit, elegant, dar simplu, cu gafe amuzante, cu zâmbete pe buze şi cu priviri aruncate pe furiş, un peisaj suberb de noapte şi un vânt pe măsură, dar măcar aveau muzică faină. Cu o freză chinuită, cu haine ceva mai elegante, cu o Zeiţă magnifică şi din nou priviri pe furiş şi pe faţă, intimitate în mijlocul fast-ului şi fericirea din ochii amândurora, cu un prichindel simpatic care se holba la noi şi mergea într-o parte si cu o masă prea mică pentu atâtea persoane.

Şi a trecut şi 14 februarie…

Şi o să-mi aduc aminte mereu de el, pentru că a fost 14 februarie si a fost al nostru.

Au trecut câteva săptămâni. Câteva săptămâni de când suntem noi doi, ceva mai multe săptămâni de când a început povestea noastră, de la primul sărut sub clar de lună. Ceva mai mult de când am pus ochii pe tine. Şi timpul a zburat, fără să-mi dau seama, de când sunt cu tine. Şi în urmă cu un an, n-aş fi ştiut că am să ajung să trăiesc din nou… Şi a început povestea noastră, o aventură, iar acum, uitându-mă în urmă, parcă ar fi o poveste spusă de Chirilă, în unul din cântecele lui bune, unul din cele pe care le adorăm amândoi… Poate o să fie un cântec şi după povestea noastră, într-o zi. Poate e deja, sau poate o să-l scriem amândoi. Şi poate se va numi “Album…”.

Şi acum m-aş grăbi să dau save, să mă îmbrac şi să vin la tine, pentru că în jumătate de oră ai să citeşti chestia asta, şi nu ştiu dacă e ceva de capul ei sau dacă e o mare aberaţie. În orice caz, e făcută cu dragoste şi cu dedicaţie. Şi poate n-am reuşit să descriu bine toate amintirile plăcute pe care le am, dar am să le ţin minte mereu. Şi cadoul de la tine îl ţin pe birou, aproape de mine.

Iar acum… acum închide textul ăsta ce are pe fundal puţin Vama Veche, închide textul şi sărută-mă aşa cum ai făcut-o prima oară, şi lasă-mă să-ţi admir privirea şi lasă-mă să îţi miros părul. Adu-ţi aminte de atingerile fine şi şoaptele fierbinţi, de cortul ud şi de mare, de lună şi de gin, de buzele mele pe trupul tău cald, de dorinţe şi de vise, de priviri jucăuşe şi de un tremurat în apă, adu-ţi aminte şi sărută-mă.Vara-i e aproape!

Adu-ţi aminte de un 14 februarie friguros, dar frumos, şi sărută-mă.

Adu-ţi aminte de primul “Te iubesc” şi sărută-mă…

Adu-ţi aminte… 14 februarie… te iubesc… sărută-mă…



CU TINE vreau sa rad

CU TINE vreau sa tac

CU TINE vreau sa plang

CU TINE vreau sa sper

CU TINE vreau sa iert

CU TINE VREAU TOT!

pielea mea

Pielea mea
Pielea mea reacționează sub atingerea ta.
Se aprinde, pâlpâie și se înfioară ca și cum ar vrea să devină o entitate de sine stătătoare și să se apropie și mai mult de tine.

Tu știi asta și profiți.
La fel cum și eu profit de felul în care reacționează respirația ta.

sursa: http://razeioana.blogspot.com (un blog care merita urmarit)

joi, 24 februarie 2011

Declaraţie de dragoste

Pentru viitoarea fostă.


Nu-mi cere să te iubesc. Nu-mi cere prea des să te ţin în braţe. O să te ţin în braţe când o să simt nevoia. Nu te întreba de ce sunt rece în mare parte a timpului. Ăsta sunt eu acum, îţi convine, ok, dacă nu, îmi pare rău, dar nu-mi cere să mă schimb, pentru că n-am s-o fac. Am sechelele mele şi trăiesc cu ele.

Nu-mi cere să-ţi zic că te iubesc, atunci când nu simt asta. Nu încerca să mă umpli de dulcegării, pentru că o să mă laşi cu un gust amar în gură.
Da, ştiu că pot fi şi altfel şi ştiu că ţi-am arătat că pot fi şi altfel. Dar asta nu înseamnă că şi vreau să fiu aşa tot timpul. N-ai spor la ceartă cu mine, pur şi simplu n-o să te bag în seamă.

Nu mă întreba de ce sunt aşa şi nu-mi aduce aminte. Nu mă pune să-ţi povestesc trecutul, pentru că trecutul e trecut şi rămâne în urmă. Bucură-te de prezent şi de clipă. Clipa e totul.

Nu, nu poţi să depăşeşti standarde şi nu poţi să egalezi momente. Nu mai există magie, a fost, a trecut. Poţi să îţi încerci trucurile şi poate o să mă prefac că o să cad în plasa ta. Dacă fac pe prostul nu înseamnă că şi sunt.
Nu, nu vreau să te fac să suferi, aşa că nu-ţi cer să te implici. Quid pro quo, deci nu-mi ceri nici tu mie şi suntem ok.

Nu mă întreba de ce sunt încruntat când pare că am tot ce-mi doresc aici. Dacă am bani, o casa, maşină in faţă, distracţie când vreau şi cât vreau şi cam tot ce vreau la discreţie, nu înseamnă neapărat că asta e tot ce vreau şi tot ce contează pentru mine. Ce vreau eu nu mai există de mult.

Momentan am alte priorităţi ce sunt situate pe listă undeva mai sus decât tine. Obişnuieşte-te cu asta.

Nu mă întreba care sunt lucrurile şi locurile mele preferate, pentru că n-am să-ţi zic adevărul. Da, te mint, ţi-am zis că nu vreau să te rănesc.
Nu, nu sunt încă un porc, chiar dacă poate părea aşa. Mă cunoşti prea puţin ca să mă judeci.
Nu mă întreba de ce sunt aşa. O să-ţi zic ceva la genul “Oraşul ăsta e un monstru ce se hrăneşte cu sentimente şi speranţe, şi tot ce îţi dă în schimb e iluzia că poate, cândva, ceva se va schimba în bine. N-o să se schimbe nimic în bine, o să fie doar din ce în ce mai rău.”

Ţi-am zis că sunt ciudat. Şi am dreptate cu oraşul ăsta. Îl urăsc şi îl iubesc în acelaşi timp, pentru că trăiesc şi respir prin el. Şi pentru că m-am hrănit cu sentimente şi speranţe, iar la schimb am dat iluzii… Şi nimic nu s-a schimbat în bine.

Nu te mai întreba ce-am vrut să zic. Nu contează. Treci peste.

Hai mai bine să mai bem un pahar de vin şi să ne-aprindem o ţigară, în timp ce ne uităm romantic unul în ochii altuia la lumina întunericului…

miercuri, 23 februarie 2011

Atunci cand am nevoie de tine!

When I need you
I just close my eyes and Im with you
And all that I so want to give you
Its only a heartbeat away

When I need love
I hold out my hands and I touch love
I never knew there was so much love
Keeping me warm night and day

LEO SAYER-WHEN I NEED YOU

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 20 februarie 2011

Ceașca de cafea

Te-am cumpărat la ofertă, cu o ceașcă de cafea. Aromată, simplă, nu 3 în 1. A fost ca o ofertă pe care n-o puteam refuza. Te-am cumpărat așa cum ești tu, cu bune și cu rele, ca orice om. Te-am cumpărat ca să te țin aproape. Te-am cumpărat cum te-am descris în contractul de vânzare-cumpărare. Postul ăsta e ca un fel de act adițional, dacă vrei. Sau anexă. Sau termeni și condiții. O să te îngrijesc, promit că n-o să te las uitată pe un raft, sau ascunsă în vreun dulap. Mi-ar plăcea totuși ca hainele tale să zacă la mine în dulap. Vreau un singur lucru, niciodată să nu-ți schimbi personalitatea. Pentru nimeni, nici măcar pentru mine. Vreau să te simți specială, pentru că ești. Pentru că nu aroma cafelei îmi aduce un zâmbet pe buze într-o dimineață de căcat, ci tu. Pentru că nu zahărul din cafea mă relaxează, ci tu. Pentru că nu e vorba de ceașca de cafea, chiar dacă e în titlu. Dar câteodată ești un viciu, ca o ceașcă de cafea. Nu într-un sens rău. Ai văzut cum e când n-ai vicii, te plictisești de moarte. Și la fel ca o ceașcă de cafea, adaugi savoare și mă scoți din monotonia în care am tendința să intru. Pentru că mă faci să uit de griji, exact ca o ceașcă de cafea, și pentru că îmi place să te savurez dimineața.

Și pentru că alături de tine mi-ar plăcea să-mi beau cafeaua…

Totul despre barbati!

Berbec

Veşnic tânăr, caut o persoană care să nu obosească, nici măcar când o alerg prin casă. Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri. Mă aprind repede, nu stau pe gânduri ca nehotărâţii aia din Balanţă si nu pierd vremea cu un preludiu interminabil ca Racii. Avantajul este că ştiu ce vreau şi acţionez ca atare.

Dacă mă iei cu nu ştiu câte crize interioare ce te împiedică să fii fericit, uită-te la Peşti că s-ar putea să fie mai receptivi. Eu îţi aduc optimismul, încrederea în forţele proprii şi multă distracţie în dormitor. Am menţionat dormitor, dar poate fi la fel de bine un lift, iarba din parc, un copac sau maşina. Sunt generos şi săritor la nevoie, nu mă prefac că plouă atunci când ţi s-a stricat maşina sau ai rămas fără medicamente. Te susţin în tot ce întreprinzi fiindcă nu-mi place să tai frunza la câini şi să mă plâng de un destin eşuat lamentabil. Nu garantez însă fidelitatea mea, nu am ce face, sunt cea mai aprinsă creatură din univers.

Am uneori reputaţia de scandalagiu, dar eu nu ţin furia ca ranchiunoşii aia de Scorpioni, aşa ca mai bine scurt şi intens, decât epuizant şi pe termen lung. Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans. Dacă vrei intensitate, caută-mă!



Taur
Da, am citit anunţul de mai sus al Berbecului… obositoare fiinţă! Nu stă locului deloc. Eu sunt un om serios şi ştiu că o relaţie se formează în timp, cu pricepere şi răbdare. Nu ard până la scrum ca Berbecul şi nu scriu poezii de vrăjeală ca Gemenii. La mine durează până iau hotărâri, dar sunt pe termen lung sau definitive. Apreciez o masă gustoasă, o atmosferă romantică, mângâierile, nu sunt genul de „una scurtă pe coridor” ca bezmeticii de Săgetători.

Trebuie să îţi spun că am tabieturi, nu mă deranjează rutina şi nu îmi plac prea mult schimbările de orice fel. Asta e de bine, cu mine nu te trezeşti în situaţii imprevizibile sau obositoare de genul ieşirilor în club la 2 noaptea sau exerciţii de yoga la 5 dimineaţa. Cum mă găseşti azi, sunt şi mâine. Nu încerca idei abracadabrante de genul „libertate fără frontiere”, eu înţeleg prin cuplu o viaţă în comun, cu bune sau cu rele, cu ieşiri în parc, vizite, bunici, rate, copii, nu fiecare cu lumea lui şi să filozofam despre spiritul neîngrădit.

Mă enervez greu. Eu nu sar ca ars precum Berbecul şi nu vorbesc fără minte ca Săgetătorul. Aşa că, dacă ai nevoie de o persoană calmă, de încredere şi naturală, eu sunt aceea. Recunosc, nu prea spun direct ce mă nemulţumeşte, trebuie să mai lucrez la acest capitol. Îmi place arta, mă plimb cu drag prin pădure, culegem floricele şi ascultăm muzică lentă. Dacă vrei stabilitate, caută-mă!

Gemeni

Sunt un fluture viu colorat şi cu mine te vei simţi cea mai iubită făptură. Mergem peste tot, zburăm pretutindeni. Nu garantez că ajungem undeva, dar eu sunt adeptul zicalei „trăieşte clipa”, nu sunt rigid precum Taurul.

Nu am reţineri ca scorţoşii aia de Capricorni, eu râd cu tine, vorbesc, te sun, dar trebuie să fii o persoană activă social, cu simţul umorului şi fără prea multe complexe. Dacă eşti inteligentă, mă cucereşti, însă încearcă să nu mă eclipsezi, altfel îmi iei ce am eu mai de preţ, informaţiile multe şi diverse pe care le folosesc în momentele-cheie. Eu îţi declar iubirea nebună, nu aştept ca Taurul până îţi cade părul de nervi şi nici nu mă retrag ca Racul la primul semn de duritate. Ei bine, cred în libertatea emoţiilor şi a sentimentelor, de aceea te voi înţelege dacă a doua zi nu mă mai iubeşti, doar aşa pot fi şi eu câteodată.

Solicitările de orice fel mă sâcâie, mai ales daca sunt prea multe… şi nu te ţin legată de piciorul patului ca Taurul. Excesele emoţionale mă ţin doar zece minute, prin urmare dacă eşti în căutarea unei povesti romantice fă-le cu mâna Racilor sau Peştilor. Sunt spontan, amuzant şi irezistibil. În pat am imaginaţie. Ştiu valoarea unei surprize. Caut pe cineva care să mergă la teatru, la bibliotecă şi în discoteci. Dacă doreşti varietate, caută-mă!



Rac

Nu aş merge cu un Geamăn nici o clipă, nu are profunzime şi nu ştie ce este aceea trăire interioară. Dacă vrei aventură, du-te spre Lei sau spre Săgetători. Nu te iau ca să te las şi nu te împart cu nimeni. Eu te ocrotesc, sunt grijuliu, atent şi îţi intuiesc stările de spirit. Nu mă uit prin tine ca Geamănul, ci la tine, la expresivitatea ochilor tăi. Nu ştiu dacă tu cauţi un om sensibil, dar mi-ar plăcea să mă suporţi aşa cum sunt, am uneori capricii şi mă supăr ca un copil… vrei să fii din când în când mama mea?

Pun suflet şi nu mi-e deloc indiferent ce se petrece în lumea pe care noi o construim. Dacă vrei siguranţă şi intimitate, dacă „acasă” are greutate pentru tine, eu sunt omul potrivit. Nu te dezbrac precum apucatul de Berbec şi nici nu fac din amor un experiment ca Geamănul. Eu aduc lumânări, încui uşile, trag perdeaua şi ador preludiul îndelungat. Mă deschid cam greu, sunt uşor timid, dar ştiu să iau iniţiativă când trebuie.

Dacă şi tu cauţi pe cineva care să nu fie prea independent, dacă ţi se pare normal să ieşi în oraş cu iubitul, nu cu prietenii, sunt aici. Eu nu „dau papucii” uşor ca cei din Gemeni sau Vărsător, dar am nevoie de tandreţe, răbdare şi multa înţelegere. Prefer să mergem la mare, să contemplăm apusul, să creştem căţei sau pisici şi să luăm din când în când cina cu mamele noastre. Daca vrei siguranţă, caută-mă!



Leu

Lăsaţi-l pe Rac cu emoţiile lui adânci cu tot! Viaţa este aici, acum şi trebuie trăită din plin. În plus, este prea econom, pe când eu sunt generos, te duc la cel mai select restaurant, îţi iau cel mai scump parfum, iar dacă totuşi nu îmi permit (deh, i se mai petrece şi Leului) promit să ai măcar senzaţia că din clipă în clipă urmează să te îmbogăţeşti. Eu nu stau între patru pereţi ca Racul sau ca Fecioara, eu îţi arăt viaţa de noapte, ultimele noutăţi în oraş şi te prezint ca pe o regină cercului meu de prieteni.

Or fi Gemenii jucăuşi, dar eu sunt şi jucăuş şi hotărât, nu sunt instabil ca ei. Dacă vrei un îndrăgostit palid şi cuminte, ia o Fecioară, eu sunt romantic până în vârful urechilor şi apreciez poezia, serenadele sub clar de lună, mesajele pe telefon bombastice. Da, nu îmi place să îmi tai elanul vorbindu-mi despre datorii, facturi sau să mă compari cu nu ştiu cine, ar fi bine să mă lauzi măcar din când în când. Nu caut o femeie care să mă pună la colţ, să mă educe, să mă cheme acasă ţipând. Eu sunt până la urmă şeful şi îmi place să mi se dea atenţia cuvenită.

Sunt optimist, am voie bună, omenos şi pot purta cu tine orice fel de conversaţie. Nu spun minciuni ca Geamănul şi nu sunt evaziv ca Peştele. Eu merg direct la ţintă şi dau dovadă de corectitudine. Îmi plac petrecerile, jocurile de noroc, filmele, spectacolele şi tot ce presupune umor şi creativitate. Dacă doreşti romantism, caută-mă!


Fecioara

Cu impulsurile de moment ale arogantului de Leu, nu ajungem nicăieri. Viaţa nu este un haos, ci un proiect planificat raţional. Sunt un om cumpătat, dar dacă ai răbdare şi nu zâmbeşti ca o păpuşă Barbie în faţa glumelor nesărate ale Geamănului, vei vedea că am destule fantezii. Eu nu le risipesc pe oricine. Mi-aş dori să fi elegantă şi să nu vorbeşti indecent, fiindcă nici eu nu apar la întâlnire cu părul vâlvoi ca Vărsătorul.

Sunt atent la igienă şi la impresia pe care o fac, nu te primesc la mine acasă, invitându-te să te aşezi pe un pat plin cu rufe şi cărţi ca dezordonatul de Săgetător. Nu sunt superficial, nu renunţ imediat, tocmai fiindcă eu îmi analizez bine sentimentele şi mă implic după ce sunt sigur că relaţia este potrivită. Ştiu că o viaţă conjugală presupune şi datorii sau responsabilităţi, mă laşi pe mine să ţin evidenţa cheltuielilor, să organizez mese festive sau altele de gen, eu nu dau buzna pe uşă ca iresponsabilii de Săgetători sau Vărsători.

Sunt fidel, grijuliu cu sănătatea şi viaţa ta casnică. Nu mă abţin să nu critic, dar sfaturile mele îţi pot fi de un real folos. Amorul spontan nu mă atrage prea mult. În schimb, am răbdare şi tehnicile mele se îmbunătăţesc, nu fac ca Gemenii sau Săgetătorii, să dau tot ce am mai bun şi apoi să stau pe margine. Mă atrage tot ce ţine de sănătate, natură, animale, alimentaţie. Dacă doreşti seriozitate, caută-mă!


Balanţa

Cum poate cineva să rămână alături de un om atât de riguros ca Fecioara? Eu nu sunt nici egoist ca Berbecul, nici lipsit de tact ca Săgetătorul. Eu ştiu să îţi înţeleg punctul de vedere, aceasta este cheia armoniei într-un cuplu, nu? Ce înseamnă aia să baţi cu pumnul în masă, să fugi pe uşă sau să jigneşti ca la uşa cortului? Ce-i drept, mă decid cam greu, sunt destul de pretenţios. Nu stau foarte bine la capitolul fidelitate, dar uită-te şi tu la Julio Iglesias, cum ar fi putut o astfel de Balanţă să fie bărbatul unei singure femei?

Sunt galant şi mă îmbrac cu stil. Nimeni nu se pricepe mai bine ca mine să creeze o atmosferă erotică. Aşa că pregăteşte-te să fii curtată cu rafinament! Ce-i drept, uneori spun „nu te vreau, dar n-ai voie să mai fii cu nimeni!”, asta pentru sunt indecis, ba aş fi cu tine, ba nu, ba te iubesc, ba mi se pare. Dar cel puţin, nu iau decizii pripite ca Berbecii sau Leii.

Sunt maestru în conversaţii, nu sunt impulsiv, ci diplomat şi echilibrat. Ştiu ce înseamnă să dăruieşti, să împarţi şi să nu îl împovărezi pe celalalt. Îmi plac discuţiile deschise, manifestările artistice, o vestimentaţie cu gust, dansul şi tot ce înseamnă tandreţe. Dacă doreşti echilibru, caută-mă!

Scorpion

Eu nu mă joc, ci fac strategii, eu nu flirtez, ci fac obsesii. Iubirea înseamnă furtună, emoţii intense, coborâre în infern şi extaz în paradis.

Daca nu eşti o natură erotică, nu mă căuta, eu nu vorbesc despre amor ca Geamănul, ci trec la fapte. Sunt discret şi pun mare preţ pe încredere, nu mă apuc să spun altora toate poveştile tale intime şi nici nu doresc să mi se facă acest lucru. Eu nu scriu pagini întregi, ca Gemenii sau Săgetătorii despre ceea ce simt pentru tine, dar în interior fierb ca un vulcan. Vreau o fuzionare magică, mistică, nu o aprindere de paie. Sunt loial şi merg până la capăt într-o relaţie indiferent de obstacole. Nu mă răni, nu mă dezamăgi, fiindcă nu îmi trece ca la Berbec, nu uit ca Geamănul şi nu sunt dispus la prea multe dialoguri ca Balanţa. Am viata mea secretă şi mi se pare normal, trebuie să rămână mereu ceva enigmatic în fiinţa noastră.

Dacă îţi place să discuţi despre natura umană, mistere, ocultism, istorie, sunt omul potrivit. Nu mă tem de pericol, de pasiunea extremă, nu dau cinci paşi înapoi când mă aştepţi în dormitor cu jucării erotice necunoscute. Dar nu mă înşela, umili sau trata cu indiferenţă, te voi părăsi sau te voi chinui fiindcă am o natura făcută pentru totul sau nimic. Dacă doreşti pasiune, caută-mă!

Săgetător

Dacă vrei să o iei razna, da, duceţi-vă la Scorpion! Hai să fim serioşi, şi eu sunt romantic şi sensibil, dar nu fac o criză din orice dezamăgire şi nu intru în turnuri de fildeş pentru orice sentiment neîmpărtăşit. În viaţă trebuie să te simţi liber, amorul este o plăcere, iubirea o trăire spirituală.

Eu sunt amuzant, energic, comunicativ, fire sportivă, vreau o iubită cu care să explorez lumea, nu să mă încui în casă ca Racul. Dacă vrei un ritual de cucerire prelungit, ia-l pe răbdătorul de Capricorn, eu caut o persoană la fel de lipsită de pudoare şi de false prejudecăţi. Eu te ciupesc de funduleţ pe ringul de dans şi te întreb direct: „La mine sau la tine?” Cu mine, nu ţi se vor lungi urechile aşteptând, fiindcă eu nu am chestionare de evaluare ca Fecioara şi nu mă întreb unde va duce totul ca un Capricorn. Nu îmi plac discuţiile grave, ia-l pe Scorpion dacă tu ţi le doreşti. Eu vreau să ne minunam de natură, să ne uitam la meciuri sau documentare despre OZN-uri, să organizam petreceri. Eu nu sunt posesiv ca Taurul, nu vreau să te ştiu acasă ca Scorpionul, îţi respect independenţa şi mă bucur când râzi şi treci prin viaţă cu fruntea sus.

Nu agreez rutina, nu îmi place să mă obligi să fac ceva, dar mă pricep să îţi demonstrez că nu trebuie să te gândeşti cu încrâncenare la ziua de mâine. Dacă visezi să călătoreşti, dacă râzi la bancuri fără să devii superficială făcându-le, sunt persoana potrivită. Daca vrei aventură, caută-mă!



Capricorn
Eu nu intru în relaţii dacă nu sunt sigur de faptul că avem planuri comune. Nu îmi plac excesele emoţionale, mă derutează, iar eu am nevoie de linişte să muncesc, am o carieră de construit. Pentru capricii de copil, duceţi-vă la Rac, eu sunt un om matur şi ofer siguranţă şi protecţie.

Nu mă pricep la declaraţii siropoase ca Leul sau Peştele, dar eu demonstrez prin fapte, nu prin vorbe. Când ei îţi vor spune că eşti „steaua de pe cer”, eu îţi voi plăti rata la frigider care îţi stătea ca un ghimpe în minte. Dacă vrei aventuri de o noapte, ai greşit omul. Dar ador să fac dragoste, sunt pasional şi senzual. Iau angajamentele în serios, dar devin ca un sloi de gheaţă când mă faci de râs în public, îmi desconsideri părerile, iar dacă mă înşeli, dormim în paturi separate până la divorţ.

Sunt sincer, corect şi nu îmi place să păcălesc sau să fac jocuri duble. Nu risipesc banii ca nesocotitul de Săgetător, nu pierd nopţile la jocuri de noroc ca Leul, nu inventez poveşti să îmi ascund viciile ca Gemenii.
Îmi place tot ce este vechi (clădiri, obiecte), muzica clasică, bibliotecile, spaţiile unde poţi medita în voie, potecile de munte. Dacă vrei protecţie, caută-mă!



Vărsător

La mine găseşti fantezie, trăiri şi emoţii libere ca pasărea cerului. Nu am nevoie de o contopire emoţională totală ca Racii sau Peştii şi nu te controlez ca un Scorpion sau un Capricorn. Eu cred că o relaţie de iubire porneşte în primul rând de la o prietenie sinceră şi se bazează pe respectarea libertăţii celuilalt.

Sunt inteligent, distractiv, curios şi îmi place tot ce este neobişnuit şi exotic. Prin urmare, dacă vrei o viaţă domestică şi blândă, nu sunt eu cel potrivit. Nu ştiu ce sunt inhibiţiile sau tabuurile, aşa că vei petrece cu mine clipe magice… nu ţi se pare cotidianul sufocant?! Am alergie faţă de tot ce înseamnă obligaţii şi emoţii violente, dar cu mine te vei simţi relaxată, neîngrădită şi vei avea parte de sex fierbinte.

Înţeleg nevoia ta de a relaţiona cu alţii, fiindcă şi eu ies des cu amicii, vorbesc mult la telefon şi îi susţin atunci când au nevoie. Am simţul umorului şi ştiu să te surprind cu fel de fel de momente plăcute şi incitante.

Îmi place aventura, să stăm de vorbă ceasuri întregi şi să plecăm în excursii pline de neprevăzut. Daca vrei nonconformism, caută-mă!



Peşti

Eu sunt altruist, sensibil şi ştiu că iertarea are două mari case, în biserică şi într-o iubire puternică. La mine nimic nu este simplu, nu planific, nu promit solemn, nu te părăsesc, dar nici nu garantez stabilitate. În schimb, creez atmosferă de poveste, conversaţii şoptite, lumină difuză, cine romantice. Ştiu să mângâi tandru şi îţi înţeleg orice stare de spirit.

Dacă nu eşti visătoare, nu te uita la mine, eu mă sufoc în lumea asta materială şi cred că sentimentul se naşte din poezia sufletului nostru… dacă vrei un tip practic şi ambiţios, ia-l pe Capricorn, eu înţeleg cel mai bine lumea emoţiilor. Se spune că am trăiri înşelătoare, dar nu te voi plictisi ca Fecioara şi nici nu te voi brusca precum Leul. Nu suport răceala, indiferenţa sau cruzimea, pe mine nu mă vei vedea râzând cinic precum Geamănul, trântindu-ţi telefonul în nas ca Berbecul sau tratându-ţi raţional şi ironic trăirile complexe precum Vărsătorul.

Pot fi curajos când ai nevoie şi mă sacrific pentru orice ideal în care tu crezi. Îmi place marea, ador poezia, muzica lui Chopin, pictura, baletul şi amorul plin de imaginaţie. Dacă doreşti emoţie, caută-mă!

luni, 7 februarie 2011

frumos

In fiecare dimineata ne nastem din nou.
Ce facem azi este cel mai important!

Aventurile lui Oricine

Nu stiu foarte multe lucruri, nu am citit multe carti si nu am facut multa scoala dar stiu ca sunt un fiu, un frate, un nepot, un verisor... un prieten si mai stiu ca undeva in mine undeva adanc de tor se ascunde un unchi grozav pt nepotul meu ce trebuie sa vina pe lume in cateva luni, sot iubitor, un tata bun, un bunic extraordinar... tot acolo veti gasi si o casa pe care vreau sa o construiesc, si inca 1 milion de vise marete. Stiu ca nu le voi putea realiza pe toate dar mai stiu ca intr-o zi am sa fiu cineva, cineva de care veti avea nevoie, cineva pe care o sa-l pomeniti cu drag, cu dragoste.
....Undeva in mine ai sa gasesti un copil, acel copil sunt eu, cu vise marete, cu iubiri puieriile, inacapatanat si inocent.... poate ca e timpul sa-i dau voie sa plece dar... Nu. Vreau sa-l mai tin putin pt ca stiu ca fara el, fara nebunia ce caracterizeaza tineretea viata nu mai poate vi la fel... va trebuie sa iau viata mult prea in serios, va trebui sa nu mai plang si sa nu mai visez cu ochii deschizi, va trebui sa fac nu sa spun va trebui sa tac nu sa tip, va trebui sa invat nu sa sper ca intr-o zi toate astea vor pica din cer. Dar va veni si acea zi in care voi deveni eu, voi deveni cineva.
O sa va mandriti cu mine si o sa spuneti... il cunosc pe ala.. mi-a fost coleg, prieten, am baut o cafea candva impeuna. Undeva in mine sta cineva... cineva pe care stiu ca voi muriti de nerabdare sa il cunoasteti.

Iar asta-i pentru sora mea mai mare este o parte din melodia lui Grasu XXL, "La adapost".


Asta-i o scrisoare, am pus in ea un pic de soare, am pus lacrimi pe foaie pt sora mea mai mare, lacrimi de bucurie, ca n-am de ce sa plang, ca asa a fost sa fie si acum va spun la toti pe rand,
razand, ca-s cel mai norocos... am langa mine oameni care imi ofera adapost,m-ai ridicat de jos,m-ai sters,mi-ai zis fratie, nu fi prost,urmeaza tot ce-i mai frumos. Si acum ca incepe tot n-am cum sa-ti multumesc, o sa spui ca n-am de ce, ba da pt ca traiesc. Hai sa ma vezi cat sunt de plin de viata, astept un nepotel, astept sa-l vad cum o sa creasca, stiu ce o sa simta, si eu am fost crescut de tine, nu exista adapost mai bun decat cand sunt cu tine, fratie tine, mi-ai zis sa nu o scriu...am scris-o, iarta-ma altfel nu am cum sa fiu. Iarta-ma!

Semnez si ma aplec:
Cineva inca copil

duminică, 6 februarie 2011

VREAU

Vreau imperfectiunea.
Vreau sa ma-ncrunt cand nu ma bagi in seama.
Vreau sa ma faci sa plang, sa sufar sa te cert ca mai apoi sa te iert.
Vreau sa-mi spui prostii, sa te sarut iar, la fel ca prima data.
Vreau.!.?.!Vreau imperfectiunea. Vreau, ca atunci, cand melodia se va oprii, sa facem un pas, pe care nu-l cunoastem. Vreau sa te incrunti cand nu te bag in seama. Vreau sa te superi, sa ma certi si sa ma ierti. Vreau sa spun prostii si sa ma saruti zambind. Vreau ca marti dimineata sa ne certam, iar noaptea sa ne impacam, pentru ca altfel nu se poate. Vreau, ca atunci, cand nu ma mai suporti si pleci, sa intorc capul dupa tine si sa tip in gandul meu sa te intorci. Vreau sa-mi fie dor de mirosul pielii tale. Vreau sa ma necajesti, sa ma tachinezi, sa te joci cu mine, vreau sa fim copii, vreau sa fim adulti. Vreau sa iti arat cat de mult te iubesc, vreau sa ne exploram simturile, trupurile, dorintele... Vreau sa fim noi doi. Atat.
Ce inseamna “Te Iubesc” pt mine? Incep cu doua citate si mai apoi va explic:
"Nu ne plac oamenii pt calitatile lor, dar ii Iubim pt. defecte.";
"Nu exista dragoste, ci dovada ei".
Pt mine, "te iubesc” inseamna lasitate, inseamna siguranta, inseamna multumesc, inseamna teama de singuratate, sau, pur si simplu, doua cuvinte pe care le spun pt ca mi le spui si tu, dar asta pana cand se linistesc apele: am o familie, o casa, un copil, inlocuiesc “te iubesc” cu “Multumesc”. Cuvintele nu imi pot spune trairile tale, ci faptele tale imi pot spune “Te iubesc”. O floare nu inseamna “te iubesc”, 100 nici atat. “Te iubesc” inseamna sinceritate, durere, suferinta, bucurie, dorinta, sacrificiu, acel gol in stomac pe care il ai cand nu e langa tine, atunci cand te urasti stiind ca o puteai face mai bine, atunci cand pur si lumea se imparte la doi, atunci cand te simti incomplet fara ea. Atunci cand esti mai bun cu cei din jur atunci cand o iubesti ca pt ultima data. Eu, sincer, as inlocui expresia cu fapte, sau cu “Multumesc”.
Gandeste-te la primul “Te iubesc”. De ce l-ai spus? Cati dintre noi l-au spus pt ca au simtit cu adevarat asta si cati se regasesc in cei care au spus-o pt ca li s-a spus si se simteau datori? Cati au spus-o pur si simplu pt a oferi un alt nivel relatiei, sau de teama de singuratete?
Poate sunt eu ciudat, dar am iubit de 1000000 de ori, am suferit tot de atatea ori si pana de curand nu am pus pret niciodata pe expresia asta. Dar acum simt durerea, fericirea, lasitatea, siguranta... golul in stomac si lacrimile ce vin din adancul sufletului... durerea si gandul ca poate nu am facut indeajuns, ca poate nu i-am spus, ca poate nu i-am aratat, ca poate nu sunt destul de bun. Si toate astea la un loc ma fac sa imi doresc si mai mult sa o revad, sa o strang in brate si de data asta sa-i arat cat de mult o iubesc.
Termin amintindu-va ca nu exista dragoste, ci dovada ei.

mea culpa

M-am gandit in ultima perioada cat de greu poate fi uneori sa ceri iertare. Doar pentru ca nu stim sa iertam, doar pentru ca suntem prea orgoliosi. Si asa ajungem sa uram persoane pe care le iubeam pana ieri. DE CE? De ce trebuie sa ducem cu noi atata incarcatura emotionala negativa?.!.?.! Eu, personal, sunt egoist si de cele mai multe ori nu fac alceva decat sa ma disculp in fata unei greseli clare, mai intai in mintea mea. Apoi caut greselile partenerei, prietenului, familiei samd si le evidentiez... ii fac sa se simta vinovati si se intampla sa mi se ceara iertare. Iar eu zambesc (ca dupa o lupta castigata). Si merg mai departe. Pana intr-o zi cand am pierdut oameni la care tineam si sigur as da orice sa pot spune ,,mea culpa’’, imi cer iertare... dar o spun si deja e prea tarziu...

sâmbătă, 5 februarie 2011

O alta poveste despre dragoste, ura si indiferenta.

Pot spune ca de la un zambet porneste totul.
E ca la carti. Depinde cat de mult esti dispus sa risti. Dar uite ca uneori crezi ca ai mana buna si risti totul pana la ultimul ban, ca mai apoi sa te trezesti ca concurezi impotriva unui careu de asi, iar tu avand un frumos careu de popi.
Nu stiu cum sunteti voi, dar de fiecare data eu am suferit. Eu am pus totul. Au fost putine femei pentru care am dat tot ce am avut, dar de fiecare data eu am fost cel care a suferit.
Da...voi erati diferite... independente, destepte... femei ce ma puteau domina cu usurinta. Cred ca asta imi placea cel mai mult. De aia v-am iubit. Si asa am ajuns sa sufar din ce in ce mai mult. Acea masca frumoasa se topea precum ceara. Nu mai eram barbatul perfect, nu mai eram barbatul ce va vindea fericire (poate la un pret mult prea mare) dar va vindeam fericire pura...
Pana intr-o zi cand va trezeati din efectul drogului si vedeati cine eram de fapt. Si asa va pierdeam, una cate una. Ma intreb si acum: cine e vinovat? Eu? Sau voi? Exista oare una pt mine? Ori trebuie sa ma opresc, sa nu ma fiu vanzator de vise?
Va urasc pe voi, ma urasc pe mine, dar am standarde destul de ridicate incat sa nu accept toate mizeriile. Am ajuns sa ma satur de prostiile si minciunile mele si imi este extrem de greu sa mai accept si gainariile altora...
Dar pana la urma voi sunteti cele ce ati plecat... nu eu