Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Am discutat recent cu o persoana pe care o iubesc foarte mult. eu credeam ceva, ea credea altceva. Realitatea noastra nu era comuna. Dar la final, am descoperit ca defapt nici eu, nici persoana respectiva, nu doream ca relatia noastra sa se termine… ci doar sa mearga asa cum, fara sa stim, simteam.
RăspundețiȘtergereIn acelasi timp mi-am pus urmatoarea intrebare: cat timp trebuie sa treaca pentru ca tu sa simti ca mergi acasa, ca acela e jobul tau, ca apartii acelei relatii? Cat trebuie sa asteptam sa intelegem daca alegem da sau nu si, mai ales, cand stim ca ne place?
http://ukroeu.com/despre-relatii-si-atat/