Declaratie de dragoste!

Tu ești tăcerea credințelor mele

Pe care le risipesc si le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-așteaptă.
Tu ești un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub pleoapa căruia se zbat
Tonurile însângerate ale visurilor.
Tu ești poate însuși dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-si apele
În frânturile surâsului tău.
Îți port uneori pașii în priviri
Si surâsul în joc de petale,
Îți dărui zâmbete si-ti fur amintiri
Ascunse în șoapte domoale.
Sunt zâmbet si lacrimi pe-același obraz
Sunt ras si durere si vise,
Sunt pus pe șotii si-s plin de haz
Si-s trist de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopți de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mâinile tale duioase si reci
Sunt noaptea ce n-o poți rosti
Sunt visul purtat în gând de-amândoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.
Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminata,
Un pas desculț pe o plaja fierbinte
Un zâmbet pierdut în rasul tău.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodată citita,
O mana alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghețat fără rost
În ierni de așteptare.
Tu ești dimineața alba care-si lipește
Trezirile reci si moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Știind ca tu ești tot ce am.
Tu ești soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa într-un apus de nedeslușit,
Rostogolindu-si visător chemările
Spre alte chemări.
Tu ești cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremura adânc de dureros în mine
Când șoaptele mele ti le dăruiesc.
Tu ești noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpânesc si pe care
Încerc îngenunchiat sa o aleg în cuvinte.
Tu ești primăvara cu inimi înflorite
Răsfirând crengile de cais,
În fiecare fereastra
A ochilor mei înfrigurați care te așteaptă.
Tu ești răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchează furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu ești ploaia copacilor
În tremurul serii de toamna,
Si cântecul meu
Te leagănă în brațe mângâietoare.
Tu ești iarna cea pustie
Ce mă frânge în fiecare despărțire,
Cu ochi străini si plecări nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu ești lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se înfiora sub numele tău,
Si-si înalta miresmele
În sonoritatea alba a unei chemări.
Tu ești tăria ce se ridica în copacii mei
Si le înflorește crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zâmbet copilăresc.
Tu ești cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
În fiecare noapte când caut răspuns întrebărilor mele
Dincolo de farama de luna oprita în geam.
Tu ești pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din diminețile când te așteptam
Cu aripi înălțate în zbor si ochii înlăcrimați de durere
Te iubesc cum iubesc diminețile
Pure si adevărate care-mi urca-n vine,
Ca un cântec închis în trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si înalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de strălucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunțile noastre,
Ca un cântec uriaș de mâine
Ce ne unește visurile.
Mă întreb de-i cu putința
Ca tu sa mă iubești
O ! Tu cea cu ochii verzuii
Atât de limpezi si frumoși.