Cine uraste ploaia? Eu as vrea sa fiu ploaie! As vrea sa ma urasti. Oricum ar fi doar pt scurt timp... asa se intampla mereu. Ploaia nu vine cand o chemi, nu vine pt ca cineva o doreste. Ploaia este modesta, rautacioasa, egoista, ploaia este orgolioasa, zgomotoasa... plina de viata...:). Ploaia apare atunci cand nu te astepti, cand nu o doresti si cand crezi ca te va lasa in pace, te impunge si mai adanc. Ploaia nu te iubeste, dar nici nu te uraste, iti lasa impresia de singuratate, dar totusi si in cea mai cruda singuratate, ea e singurul prieten care te "spala" cu imbratisari. Dar cand ajungi sa iti doresti sa mai ramana, iti rade in nas si se face nevazuta. Ploaia nu face favoruri, nu iti cere parerea si nu te asculta. Ploaia te face sa te adapostesti, dar ea nu se adaposteste niciodata de tine. Ploaia denota spirit melancolic, transforma un peisaj mirific intr-un gri, lipsit de culoare in doar cateva secunde. Si totusi atribuindu-i atatea defecte, privind-o cu indiferenta ea este totusi cea care creeaza o atmosfera plina de viata a doua zi cand pleaca... vine cu un aparent "nimic" si lasa in urma ei totul: culoare, miscare, viata... etc. Iti ofera un peisaj complex de imagini si sunete poate atunci cand ai nevoie de ele cel mai mult, ploaia te face sa o urasti si sa o iubesti in acelasi timp. Este o luptatoare. Uneori o compar cu o regina ce isi trimite soldatii la lupta. Dar nu oricum... ci intr-o organizare si o armonie perfecta. Si pe buna dreptate! As vrea sa fiu ploaie. As vrea sa ma urasti... ar fi pentru scurt timp. Asa se inampla mereu!
In momentul de lasitate mi-am recunoscut slabiciunea si dorinta-mi arzatoare, regret acum fapta ce-am facut, sau nu… privirea-mi e pierduta in apusul soarelui si zambetul in ploaie, ma contopesc cu tine ,cu pamantul lung si nesfarsit si ma invalui in mantia ta neagra si sufocanta si ma strecor si curg sa ajung la malul batranului ciric , din padurea in care am dansat in ploaie sarind si bucurandu-ma ca am uitat, sub care am zambit si am plans mangaiat doar de vantul lin de vara, aprins de soarele torid apoi stins de ploaia ce a pus stapanire pe mintea si sufletul meu zbuciumat. Ard sa-ti simt palma ta pe parul meu , ce se va lasa usor pe umarul tau, ce se va feri de mine, iar eu …. Da eu voi cadea pe pamantul secatuit de toamna…asteptand… ploaia
frumos!
RăspundețiȘtergere